Mamarut iubit,azi am intarziat cu mesajul fiindca chiar am pus burta pe carte si nu m-am mai dat jos de pe ea...incerc sa brevetez o noua metoda:daca te dai huta cu burta pe carte ,mai ales daca burta e putin bombata,de 10 ori in fata,de 10 ori pe spate si dupa acest set dai si cu cashchetul de carte sau materialul didactic,este succesul garantat.La mine cu burta nu e problema,ca mai am un mic bombeu in caz de forta majora,dar cu caschetul era mai greu sa ajung,ca ma impiedicau sanii:mai curand ajungeam cu nasul intre ei,asa ca am chemat-o pe vara-mea sa ma mai consilieze si cand ajungeam la faza"poc cu capul de material" cu un avant voinicesc si cu o daruire demna doar de neamuri,m-a luat delicat de ceafa si ma trosnea cu sfantul mir de sfanta litera a "Bazelor contabilitatii".Oricum nu ii pot imputa ei ametelile,ca le aveam dinainte iar in principiile contabilitatii exista unul de-i zice "Prudenta"(adica aprecierea rezonabila a faptelor)
In rest mama meu...in seara asta am intrat(dupa ce am scapat de var-mea) pe un alt forum putin,intr-o discutie cu o amica...Si ajunsesem la clatitele cu dulceata de visine.De fapt nu stiu daca ti-am povestit de un evreu extraordinar de simpatic care intampina pe noii veniti cu "bine ai venit!..da' coltunasi stii sa faci?!"...Atata ce ne-a inebunit ca intr-o zi am facut si i-am fotografiat fiecare etapa ,ca sa nu mai planga de dorul lor...A ramas siderat,dar...nu mult timp ca a cotit-o:"Scuzati, cineva stie sa faca clatite cu dulceata de visine?"...Am murit!!Imi este tare frica sa nu cumva sa faca o idee fixa din clatitele cu dulceata de visine,fiindca nici eu si nici visinul nu avem o relatie cordiala.Ultima data cand am fost intr-n visin nu am plecat "cu mana goala"...am plecat cu jumatate de copac dupa mine si aterizarea a fost cam fortata...putin in cap.... oare asta sa fi avut repercursiuni pana in zilele noastre,mai ales ca pe atunci nu imi crescusera elitre?!?!...De asemenea sper ca daca isi schimba optiunea ,sa nu fie pentru dulceata de piersica...Nici cu el nu ma inteleg prea bine...Dupa ultima vizita in piersic am facut cateva sedinte de fizioterapie la genunchi.
Insa tot amica spunea cum se retrage ea in livada,in copaci si se pierde printre frunze,de nu o mai gaseste nimeni...Cred si eu!!!!La mine nu ar fi cazul!Eu as avea o alta mare problema,sa fiu in locul ei:m-ar depista pe mine dar s-ar mira unde a disparut copacul(s-ar intreba daca levitez sau daca nu,atunci in ce sunt catzarata)...si in caz de "accidente" ca acelea din copilarie:nici nu as atinge bine solul ca Institutul de Fizica a Pamantului iar ar intra in mare panica pe motiv de seism ,intr-o zona in care nu exista vreo imbinare de placi tectonice sau vulcani reactivati .Asa ca,mai mama am evitat sa ma mai catzar in copaci din clasa a 9-a....din simt civic si spirit umanitar.daca ar sti Galatiul pe langa ce pericol de scufundare a trecut,mi-ar saruta mana si s-ar inchina la mine ca la Sfintele Moaste ...
19.Aprilie.2007
Fiecare vorba buna pe care o rostim dezinteresat,fiecare gand bun,fapta buna pe care o facem,la fel,dezinteresat,e o piatra dura,un granit cu ajutorul caruia ne construim fericirea. Cat despre durere:exista durerea pe care o plangi,pentru a te usura...durerea care te macina si nu o poti scoate din suflet...si durere pe care o scrii,fiindca asa te eliberezi si simti ca mai rascumperi cu ea din greselile trecute.
duminică, 3 aprilie 2011
Tatal meu ,cersetorul de iubire.
Pasii sovaitori,ajutati pentru un timp de bastonul care nu ma lasa sa uit recentul accident,ma poarta prin oras,printre insule de gheata murdara,oameni grabiti sa se retraga spre case,si cersetorii ce au devenit parte din decorul orasului.
Unii sunt insistenti,frizand obraznicia...sau poate,cine stie,disperarea?Unii cer ceva de mancare,sperand ca spiritul sarbatorilor,sa ii faca pe cei care au,mai darnici.Altii iti cer un ban si chiar se arata nemultumiti daca e prea mic sau daca incerci sa le dai altceva decat bani.
Si iata-l!Acolo ,intr-un colt de strada e El.Se deosebeste de ceilalti:nu intinde mana,nu cere si ceva din infatisarea lui denota tristete si singuratatea celui neanteles.Ar avea nevoie de multe:si mancare,si lemne de foc,..poate si cativa bani...Dar sufletul lui tipa dupa caldura si iubire.
Raman impietrita privindu-l:ceva din infatisarea lui imi rascoleste inima si amintirile si ma arunca intr-un trecut indepartat,intr-un apartament de bloc,unde totul fusese irevocabil frant in doua:familie si destine.Doi parinti si trei copii ce incepeau ,fiecare in felul sau,o viata noua,incercand sa-si vindece ranile,unii,iar El,tatal,sperand ca totul e o gluma,sau un vis urat,sau ca timpul le va rezolva pe toate.Inca nu poate crede ca nu mai e el cel atotputernic,si nici nu accepta ca undeva ,pe drum,a ratacit calea si s-a pierdut de familia lui.Curios:se crede chiar victima!
-Lasa taticule,ca poate viata ma va ridica mai mult decat visati!Atunci am sa va intorc spatele,cum faceti voi acum si am sa trec nepasator!
Asa era el : daca era lovit sau ranit in suflet,nu avea elasticitatea trestiei,nu stia sa se incline in fata destinului...
***
Un telefon in dupa-amiaza ninsa de decembrie,sparge obraznic linistea iernii.Suna atat de sinistru,ca nu indraznesc sa raspund...
-Alo?!
-Lili?....Nu stiu cum sa-ti spun(Era Ani,sora mea mijlocie)...Fata draga,te-am avertizat ca daca nu te casatoresti mai repede vei ramane singura purtand numele tatalui,si ca va trebui eventual sa-l si ingropi?!Ei bine...S-A INTAMPLAT!
-.....Ceee?!
-Am fost anuntata acum cateva minute ca taticu' a murit.
-.....Crezi ca e adevarat?!Poate e o gluma proasta?!
-Cine ar face glume sinistre?Mai ales cu mine?Toata lumea stie ca in sufletul meu nu e loc nici pentru iubire,nici pentru iertare!A trecut prea mult timp,pentru prima si prea putin pentru cea din urma.
Am simtit cum pamantul imi pleaca de sub picioare si nimic nu mai e sigur pe lume.
A trecut mult timp,douazeci de ani,de cand a iesit din viata noastra,dar il respectam ca parinte,iar judecatorul vietii si faptelor lui nu puteam fi eu.Parintii nu ti-i alegi,ti-i da Dumnezeu si ai datoria sa fii un bun fiu,sa-i respecti si sa-i ajuti cand neputinta ii biruie...Dar mintea mea nu poate cuprinde moartea.E drept ca pe masura ce trece timpul,incepe sa ii apese durerea de oase,parca si tusea le e uneori enervanta,inima nu mai poate tine ritmul ,dar exista in mintea mea lege nescrisa:"PARINTII SUNT NEMURITORI!!".Buni sau rai,ei trebuie sa fie aici pe Pamant.Ei sunt radacinile mele....Si sunt aripile ce ma ajuta sa ma inalt in zborul meu.Ei imi dau putere...Ei ma ajuta ,cu blandete sau mai dur in vorba,sa ma ridic cand cad si sa merg mai departe..
Poate nu e adevarat!!!Poate dorm si ma voi trezi!!Daca e vis,maine voi merge sa il caut,sa il intreb cum se simte,daca are nevoie de ceva.Nu am fost prea apropiati,dar intre parinti si copii nu e loc de suparare sau orgolii.
E drept ca ultima data m-a suparat,cand vizitandu-ma la spital,prima intrebare dupa salut era:
-Mama-ta a fost?Cand a plecat?Mai vine si deseara?!
Ce puteam sa-i spun?Ca are viata ei si o noua familie?Dar asta o stia deja...Ca ma pune intr-o pozitie ingrata,la mijloc intre el,tatal meu si actuala familie,linistita si fericita?!
Puteam sa il judec eu,sa ii spun ca datorita lui,pana nu demult ,notiunea de "tata" echivala cu ceva urat,violent?...si au trecut ani pana am invatat ca "tata" e o persoana buna?...numai ca el,tatal meu,ramasese corigent la aceasta lectie.Iar eu am invatat a doua oara sa rostesc "Tata",dar celui care a stiut sa ne creasca,sa ne ocroteasca ,sa ne protejeze...pentru ca merita.
Eram un caz bizar:"Sarut mana taticu'!".."Mai vine maica-ta deseara?!".."Da,dar vine cu..taticu'."
Eram copilul cu doi tati.Nu era ceva nou,nu eram singura si nici prima.Nou era pentru el sa realizeze ca viata a mers inainte,ca altcineva i-a luat locul,ca iubirea ce i s-ar fi cuvenit si el a ramas undeva in urma,pentru ca nu a mers pe drumul vietii, macar paralel cu noi.Drumul ni s-a intersectat doar uneori,pentru cateva clipe, si atunci ca un lait-motiv,me spunea neajunsurile pe care le avea.Credeam ca e metoda de a ne taia elanul,in cazul in care am fi gandit sa ii cerem ceva.
***
Duminica seara,intr-un doliu decent,in fata camerei mortuare ,cobora din doua masini singura si cea mai de pret avere a tatalui meu:trei fiice,acum femei la casele lor,cu un trai bun si linistit,doi gineri si doi nepoti,de ispravile si gingasiile carora nu a mai avut timp sa se bucure.Pe care nu i-a privit cum alearga la joaca,pe care nu a mai apucat sa ii invete box si care,mirati de lacrimile mamelor lor,intrebau:"Cine e nenea asta?!De ce plangi mami?!"
-E tatal meu...E bunicul tau.
-Fugi de aici!!Tataia e acasa cu mamaia!De ce ma minti?!"
Ii privim si ne privim apoi peste capetele lor...Le puteam explica acum ca mamele lor erau de varsta care o au ei acum ,cand nenea asta,tata,a iesit din viata lor?
Ii privesc fata chinuita de moarte ,corpul ce a ramas chircit putin de durerea din ultimile clipe.
-Si loviturile de pe fata?!Ce s-a intamplat?!
Rude binevoitoare ne explica:
-Era tare bolnav...Era putred de bolnav si inima ii era cea mai obosita.Moartea a fost o usurare pentru el.
-Dar unde?cand si cum a murit?
-Statea in casa batraneasca...o mai tineti minte?!S-a darapanat si el statea vai de capul lui in una din camere.Nu avea decat patul ,masa si un dulap in care ,printre altele,tinea un maldar de fotografii :ale voastre,ale maica-tii.Tot timpul le privea si nu pierdea nici un prilej sa le arate oricui si sa se mandreasca:"Vezi ce fete frumoase am eu?Sunt copii buni,asezate la casele lor....Se pare ca au rupt blestemul acestei familii de adulti divortati si copii fara viitor ,cu destin frant.."
-Tot timpul intreba de mamica!De ce nu a facut un pas spre noi??Daca a pierdut dragostea vietii,niciodata nu era prea tarziu sa-si recastige copiii!Poate nu ar fi fost o dragoste mare,sa nu ne mintim,dar ar fi fost respect si ar fi fost cine sa ii deschida usa,sa il intrebe de dureri si sanatate.Poate ar fi gasit alinare in gandul ca nu a pierdut tot si nu a trait degeaba.
-Mama voastra....pe ea a iubit-o enorm ,chiar daca nu a stiut cum sa arate asta cat au fost impreuna.El nu a incetat nici o clipa sa o iubeasca in felul lui.Tot timpul incerca sa afle vesti despre ea,sa ii apara "intamplator " in drum,sa ii vorbeasca...orice,dar sa ii auda glasul...sa o vada.
Voi...de voi ii era jena sa nu a putut sa va ajute,ca nu v-a stat alaturi.Pentru tine a avut mereu cele mai bune si duioase ganduri...erai primul copil:"E mai mare si mai inteleapta...si cu mai putin noroc,asa ca mine...Oare va reusi sa se ridice si sa mearga mai departe dupa aceasta incercare?!"...Oricine i-ar fi spus ca te-a zarit,nu mai avea scapare:"Ai vazut-o?Cum e ,mai schioapata?Mai are nevoie de carja?!"
...Lacrimi imi umplu ochii si sufletul...Si as fi pariat ca nu voi plange la moartea tatalui...Dar de ce tata nu ai fost tu cel care sa imi iesi in drum,sa ma intrebi?De ce cand ma zareai plecai capul si asteptai cu speranta sa fac eu primul pas spre tine?...Doamne cum ti se luminau ochii cand auzeai :"Sarut mana taticule!".Tot sufletul iti era in ei...Apoi cu entuziasm spuneai ca ai sa ma cauti...dar niciodata nu o faceai.Nu ti-as fi cerut nimic...ce era in mintea ta?!Mandrie?!Asta te-a impiedicat sa intinzi mana spre noi?!Dar asta nu era cersit!!!Era un strigat disperat:"Am nevoie de copiii mei!Doar prin ei imi amintesc de ce am trait in aceasta lume!Nu imi place sa vorbesc unor fotografii,vreau sa va privesc in fata,si da,am nevoie sa imi sprijin sovaiala bolii de bratul vostru intins!!!"
...De ce sa vorbesti cu pasarile din curte ,cand aveai nepoti si te puteai bucura si amuza de "perlele" lor?Si mai presus de toate
e ce m-ai lasat cu sentimentul asta de vina pe care nu o mai pot rascumpara cu nimic?Unde te voi gasi sa iti spun toate astea...sa iti spun cat regret ca nu pot schimba nimic..???
***
-Cum a murit?
-Femeia cu care traia i-a facut focul in casa,apoi a plecat la apartamentul ei safaca pregatiri pentru Craciun.A ramas singur,s-a barbierit si nu a mai stiut nimeni nimic de el,din seara aia pana a doua zi la amiza cand ,ciudat,lumina era aprinsa in camera luiEra nefiresc pentru el lumina aprinsa in mijlocul zilei.A intrat fratele lui si l-a gasit cazut cu fata in jos si medicamentele imprastiate in jurul lui.Credem ca a avut iar o criza de inima...Stiati ca anul acesta a avut doua infarcturi?!Probabil a incercat sa isi ia medicamentele ,cand i s-a facut rau ,le-o fi scapat pe jos ,apoi a cazut si el.
Vina si regretul ma copleseau .Imi amintesc ca in urma cu cateva luni am fost anuntata ca e internat la cardiologie.Ma simteam rau,foarte rau ,ma durea ingrozitor piciorul...eram inaintea unei noi operatii..."Multumita " birocratiei zilelor noastre si afuriseniei liftierelor de la spital,am urcat pe scari 9 etaje,ca sa merg la el.Durerea ma paraliza...imi presa creierul parca.Cand am ajuns,mi s-a spus ca fusese externat chiar in acea zi....Ce spirit rau mi-o fi pus in gura vorbele ce s-a dovedit a fi profetie?!"Ei dom' Barbu,pe mine nu ma mai vezi prea curand!!!Poate doar la moartea ta!!!"...Dar nu am gandit cu mintea si nu am simtit cu sufletul aceste vorbe!!!S-au nascut pe buze si au murit in clipa cand si-au luat zborul.
Ce lege a firii face sa se indeplineasca tocmai vorbele rostite la necaz,la suparare?!...
Pe tata,iata,il vedeam la moartea lui.Inca chircit,cu haine ponosite,ce purtau marca saraciei in care a trait,cu fata chinuita,inconjurat de fete si de rudele ce nu mai dovedeau sa se certe peste sicriul lui:
-Nu il ingropam cu mama!!!
-Ba asa a vrut el!!!
-Nu vrea preotul sa il primeasca in biserica din mahala!!
-Trebuie sa mai platim odata taxa la biserica din cimitir!!
-De unde baaaniii?!
-Dar pensia lui unde e?!...
Si el:..Statea impasibil,parca strambandu-se la toti.Parca ar fi spus:"Mai chinuiti-va si voi cu ganduri si remuscari!Mie mi-a ajuns o viata de chin..Existenta asta a fost o pedeapsa.Poate am noroc sa trec in alta mai buna".
***
Langa groapa hada sufletul meu tipa si se roaga:"Tata iarta-ma!Nu am inteles ca aveai nevoie de noi,de intelegerea...de iubirea noastra..poate ai incercat sa te apropii si nu ai stiut cum sa o faci.Unde te voi gasi sa iti spun cat regret?!Ma pot oare consola cu gandul ca sufletul tau e inca printre noi?Ne vede si poate citi gandul si sufletul fiecaruia?!Simti si tu ca sangele apa nu se face si ma doare moartea ta,singuratatea si raceala in care te-ai stins,fara lumina calauzitoare spre celalalt taram?!"
***
E Craciunul.Toata familia adunata langa brad sarbatoreste.Trei femei cu suflete de copil si mama lor s-au retras in alta camera si deapana amintiri...mai mult ,rele,dar si cateva bune.
-Stiti ceva?Cu o saptamana inainte sa moara,taticu' mi-a dat telefon.Vorbea Vali,cea mai mica si mai rece in ce-l priveste pe tata,dintre surori.Era si foarte mica atunci cand el a plecat.
-????
-M-a rugat sa vorbesc cu mamica ,daca ii poate da o copie dupa hotararea de divort.Ii trebuia la primarie...cu ajutorul ei,avand pensia de boala mica,putea obtine un supliment de lemne pentru foc.
Un alt cutit infit in inima:Cat de bolnav si sarac a fost tata!!Cata mandrie si nesupunere au fost in el,daca nu ne-a cerut ajutorul.
-Am spus ca am sa iti spun,continua Vali.M-a intrebat apoi ce mai face mamica.I-am raspuns scurt:"Bine!".M-a intrebat ce fac bunicii:"Bine!"...M-a intrebat ce face Lili,cum se simte dupa aceasta operatie.Din nou rece si sec:"Bine!"...M-a intrebat de Ani,de baiatul ei,de mine ,de copilul meu...si mereu scurt si rece acelasi "Mmm...Bine!".
Atunci nu am stiut,dar acum imi dau seama ca aceste a fost despartirea lui de noi,ramas-bun-ul lui...Si ma doare cumplit ca ,poate crezand ca ma plictiseste,mi-a spus cu voce umila:
-Bine,te rog sa ma scuzi ca te-am deranjat....
Am vrut sa ii spun ca nu e nici un deranj,dar cred ca suna de la un telefon public si convorbirea s-a stins la ultimul lui cuvant...se terminase cartela.
Parau de lacrimi curgeau din ochii a trei femei cu suflet de copil.Umilinta tatei din ultima clipa,regretul si durerea lui bine ascunse de ochii nostri,infingeau colti ascutiti in sufletele noastre.Lacrimi preling si din ochii mamei,care nu stie cum sa isi aline puii,care stie ca nu e momentul sa isi aminteasca acum viata nefericita alaturi de acest om.Si poate prin negura durerilor si necazurilor apuse a gasit vreo amintire placuta si i-a putut inchima lacrimi omului care i-a daruit trei copii.
Tata,in singuratatea lui,a gasit ca solutia ce-a mai buna pentru a fi alaturi de copii si de marea iubire a vietii lui in perioada Craciunului ar fi sa moara cu cateva zile mai inainte.Noua ne-a daruit regrete,dar lui si-a facut cadou un Craciun alaturi de cele mai iubite fiinte,alaturi de familia lui pierduta.Caci fiecare din noi a fost cu gandul la el iar umbra lui a trecut prin inimile noastre.
Tata ,cersetorul de iubire,nu a stiut sa intinda mana si nici sa ridice vocea ,sa ceara.Dar a dat la schimb viata pe apropierea de sufletul copiilor lui ,rascumpararea pentru greselile din trecut si masa de Craciun alaturi de femeia vietii lui si familia pierduta .
Undeva ,un acordeon,o voce de bariton fredoneaza:"Casuta noastraaaa,cuibusor de nebunii/Te asteaaapta ca sa viiii!!!"...e singurul cantec care l-am auzit in gura tatei,in copilarie....Il canta cu traire si placere...E completare la darul ce si l-a facut oare?Sau e completare la putinele amintiri frumoase ce ies de sub valul timpului si uitarii?!
16.Ianuarie.2002
Unii sunt insistenti,frizand obraznicia...sau poate,cine stie,disperarea?Unii cer ceva de mancare,sperand ca spiritul sarbatorilor,sa ii faca pe cei care au,mai darnici.Altii iti cer un ban si chiar se arata nemultumiti daca e prea mic sau daca incerci sa le dai altceva decat bani.
Si iata-l!Acolo ,intr-un colt de strada e El.Se deosebeste de ceilalti:nu intinde mana,nu cere si ceva din infatisarea lui denota tristete si singuratatea celui neanteles.Ar avea nevoie de multe:si mancare,si lemne de foc,..poate si cativa bani...Dar sufletul lui tipa dupa caldura si iubire.
Raman impietrita privindu-l:ceva din infatisarea lui imi rascoleste inima si amintirile si ma arunca intr-un trecut indepartat,intr-un apartament de bloc,unde totul fusese irevocabil frant in doua:familie si destine.Doi parinti si trei copii ce incepeau ,fiecare in felul sau,o viata noua,incercand sa-si vindece ranile,unii,iar El,tatal,sperand ca totul e o gluma,sau un vis urat,sau ca timpul le va rezolva pe toate.Inca nu poate crede ca nu mai e el cel atotputernic,si nici nu accepta ca undeva ,pe drum,a ratacit calea si s-a pierdut de familia lui.Curios:se crede chiar victima!
-Lasa taticule,ca poate viata ma va ridica mai mult decat visati!Atunci am sa va intorc spatele,cum faceti voi acum si am sa trec nepasator!
Asa era el : daca era lovit sau ranit in suflet,nu avea elasticitatea trestiei,nu stia sa se incline in fata destinului...
***
Un telefon in dupa-amiaza ninsa de decembrie,sparge obraznic linistea iernii.Suna atat de sinistru,ca nu indraznesc sa raspund...
-Alo?!
-Lili?....Nu stiu cum sa-ti spun(Era Ani,sora mea mijlocie)...Fata draga,te-am avertizat ca daca nu te casatoresti mai repede vei ramane singura purtand numele tatalui,si ca va trebui eventual sa-l si ingropi?!Ei bine...S-A INTAMPLAT!
-.....Ceee?!
-Am fost anuntata acum cateva minute ca taticu' a murit.
-.....Crezi ca e adevarat?!Poate e o gluma proasta?!
-Cine ar face glume sinistre?Mai ales cu mine?Toata lumea stie ca in sufletul meu nu e loc nici pentru iubire,nici pentru iertare!A trecut prea mult timp,pentru prima si prea putin pentru cea din urma.
Am simtit cum pamantul imi pleaca de sub picioare si nimic nu mai e sigur pe lume.
A trecut mult timp,douazeci de ani,de cand a iesit din viata noastra,dar il respectam ca parinte,iar judecatorul vietii si faptelor lui nu puteam fi eu.Parintii nu ti-i alegi,ti-i da Dumnezeu si ai datoria sa fii un bun fiu,sa-i respecti si sa-i ajuti cand neputinta ii biruie...Dar mintea mea nu poate cuprinde moartea.E drept ca pe masura ce trece timpul,incepe sa ii apese durerea de oase,parca si tusea le e uneori enervanta,inima nu mai poate tine ritmul ,dar exista in mintea mea lege nescrisa:"PARINTII SUNT NEMURITORI!!".Buni sau rai,ei trebuie sa fie aici pe Pamant.Ei sunt radacinile mele....Si sunt aripile ce ma ajuta sa ma inalt in zborul meu.Ei imi dau putere...Ei ma ajuta ,cu blandete sau mai dur in vorba,sa ma ridic cand cad si sa merg mai departe..
Poate nu e adevarat!!!Poate dorm si ma voi trezi!!Daca e vis,maine voi merge sa il caut,sa il intreb cum se simte,daca are nevoie de ceva.Nu am fost prea apropiati,dar intre parinti si copii nu e loc de suparare sau orgolii.
E drept ca ultima data m-a suparat,cand vizitandu-ma la spital,prima intrebare dupa salut era:
-Mama-ta a fost?Cand a plecat?Mai vine si deseara?!
Ce puteam sa-i spun?Ca are viata ei si o noua familie?Dar asta o stia deja...Ca ma pune intr-o pozitie ingrata,la mijloc intre el,tatal meu si actuala familie,linistita si fericita?!
Puteam sa il judec eu,sa ii spun ca datorita lui,pana nu demult ,notiunea de "tata" echivala cu ceva urat,violent?...si au trecut ani pana am invatat ca "tata" e o persoana buna?...numai ca el,tatal meu,ramasese corigent la aceasta lectie.Iar eu am invatat a doua oara sa rostesc "Tata",dar celui care a stiut sa ne creasca,sa ne ocroteasca ,sa ne protejeze...pentru ca merita.
Eram un caz bizar:"Sarut mana taticu'!".."Mai vine maica-ta deseara?!".."Da,dar vine cu..taticu'."
Eram copilul cu doi tati.Nu era ceva nou,nu eram singura si nici prima.Nou era pentru el sa realizeze ca viata a mers inainte,ca altcineva i-a luat locul,ca iubirea ce i s-ar fi cuvenit si el a ramas undeva in urma,pentru ca nu a mers pe drumul vietii, macar paralel cu noi.Drumul ni s-a intersectat doar uneori,pentru cateva clipe, si atunci ca un lait-motiv,me spunea neajunsurile pe care le avea.Credeam ca e metoda de a ne taia elanul,in cazul in care am fi gandit sa ii cerem ceva.
***
Duminica seara,intr-un doliu decent,in fata camerei mortuare ,cobora din doua masini singura si cea mai de pret avere a tatalui meu:trei fiice,acum femei la casele lor,cu un trai bun si linistit,doi gineri si doi nepoti,de ispravile si gingasiile carora nu a mai avut timp sa se bucure.Pe care nu i-a privit cum alearga la joaca,pe care nu a mai apucat sa ii invete box si care,mirati de lacrimile mamelor lor,intrebau:"Cine e nenea asta?!De ce plangi mami?!"
-E tatal meu...E bunicul tau.
-Fugi de aici!!Tataia e acasa cu mamaia!De ce ma minti?!"
Ii privim si ne privim apoi peste capetele lor...Le puteam explica acum ca mamele lor erau de varsta care o au ei acum ,cand nenea asta,tata,a iesit din viata lor?
Ii privesc fata chinuita de moarte ,corpul ce a ramas chircit putin de durerea din ultimile clipe.
-Si loviturile de pe fata?!Ce s-a intamplat?!
Rude binevoitoare ne explica:
-Era tare bolnav...Era putred de bolnav si inima ii era cea mai obosita.Moartea a fost o usurare pentru el.
-Dar unde?cand si cum a murit?
-Statea in casa batraneasca...o mai tineti minte?!S-a darapanat si el statea vai de capul lui in una din camere.Nu avea decat patul ,masa si un dulap in care ,printre altele,tinea un maldar de fotografii :ale voastre,ale maica-tii.Tot timpul le privea si nu pierdea nici un prilej sa le arate oricui si sa se mandreasca:"Vezi ce fete frumoase am eu?Sunt copii buni,asezate la casele lor....Se pare ca au rupt blestemul acestei familii de adulti divortati si copii fara viitor ,cu destin frant.."
-Tot timpul intreba de mamica!De ce nu a facut un pas spre noi??Daca a pierdut dragostea vietii,niciodata nu era prea tarziu sa-si recastige copiii!Poate nu ar fi fost o dragoste mare,sa nu ne mintim,dar ar fi fost respect si ar fi fost cine sa ii deschida usa,sa il intrebe de dureri si sanatate.Poate ar fi gasit alinare in gandul ca nu a pierdut tot si nu a trait degeaba.
-Mama voastra....pe ea a iubit-o enorm ,chiar daca nu a stiut cum sa arate asta cat au fost impreuna.El nu a incetat nici o clipa sa o iubeasca in felul lui.Tot timpul incerca sa afle vesti despre ea,sa ii apara "intamplator " in drum,sa ii vorbeasca...orice,dar sa ii auda glasul...sa o vada.
Voi...de voi ii era jena sa nu a putut sa va ajute,ca nu v-a stat alaturi.Pentru tine a avut mereu cele mai bune si duioase ganduri...erai primul copil:"E mai mare si mai inteleapta...si cu mai putin noroc,asa ca mine...Oare va reusi sa se ridice si sa mearga mai departe dupa aceasta incercare?!"...Oricine i-ar fi spus ca te-a zarit,nu mai avea scapare:"Ai vazut-o?Cum e ,mai schioapata?Mai are nevoie de carja?!"
...Lacrimi imi umplu ochii si sufletul...Si as fi pariat ca nu voi plange la moartea tatalui...Dar de ce tata nu ai fost tu cel care sa imi iesi in drum,sa ma intrebi?De ce cand ma zareai plecai capul si asteptai cu speranta sa fac eu primul pas spre tine?...Doamne cum ti se luminau ochii cand auzeai :"Sarut mana taticule!".Tot sufletul iti era in ei...Apoi cu entuziasm spuneai ca ai sa ma cauti...dar niciodata nu o faceai.Nu ti-as fi cerut nimic...ce era in mintea ta?!Mandrie?!Asta te-a impiedicat sa intinzi mana spre noi?!Dar asta nu era cersit!!!Era un strigat disperat:"Am nevoie de copiii mei!Doar prin ei imi amintesc de ce am trait in aceasta lume!Nu imi place sa vorbesc unor fotografii,vreau sa va privesc in fata,si da,am nevoie sa imi sprijin sovaiala bolii de bratul vostru intins!!!"
...De ce sa vorbesti cu pasarile din curte ,cand aveai nepoti si te puteai bucura si amuza de "perlele" lor?Si mai presus de toate
e ce m-ai lasat cu sentimentul asta de vina pe care nu o mai pot rascumpara cu nimic?Unde te voi gasi sa iti spun toate astea...sa iti spun cat regret ca nu pot schimba nimic..??? ***
-Cum a murit?
-Femeia cu care traia i-a facut focul in casa,apoi a plecat la apartamentul ei safaca pregatiri pentru Craciun.A ramas singur,s-a barbierit si nu a mai stiut nimeni nimic de el,din seara aia pana a doua zi la amiza cand ,ciudat,lumina era aprinsa in camera luiEra nefiresc pentru el lumina aprinsa in mijlocul zilei.A intrat fratele lui si l-a gasit cazut cu fata in jos si medicamentele imprastiate in jurul lui.Credem ca a avut iar o criza de inima...Stiati ca anul acesta a avut doua infarcturi?!Probabil a incercat sa isi ia medicamentele ,cand i s-a facut rau ,le-o fi scapat pe jos ,apoi a cazut si el.
Vina si regretul ma copleseau .Imi amintesc ca in urma cu cateva luni am fost anuntata ca e internat la cardiologie.Ma simteam rau,foarte rau ,ma durea ingrozitor piciorul...eram inaintea unei noi operatii..."Multumita " birocratiei zilelor noastre si afuriseniei liftierelor de la spital,am urcat pe scari 9 etaje,ca sa merg la el.Durerea ma paraliza...imi presa creierul parca.Cand am ajuns,mi s-a spus ca fusese externat chiar in acea zi....Ce spirit rau mi-o fi pus in gura vorbele ce s-a dovedit a fi profetie?!"Ei dom' Barbu,pe mine nu ma mai vezi prea curand!!!Poate doar la moartea ta!!!"...Dar nu am gandit cu mintea si nu am simtit cu sufletul aceste vorbe!!!S-au nascut pe buze si au murit in clipa cand si-au luat zborul.
Ce lege a firii face sa se indeplineasca tocmai vorbele rostite la necaz,la suparare?!...
Pe tata,iata,il vedeam la moartea lui.Inca chircit,cu haine ponosite,ce purtau marca saraciei in care a trait,cu fata chinuita,inconjurat de fete si de rudele ce nu mai dovedeau sa se certe peste sicriul lui:
-Nu il ingropam cu mama!!!
-Ba asa a vrut el!!!
-Nu vrea preotul sa il primeasca in biserica din mahala!!
-Trebuie sa mai platim odata taxa la biserica din cimitir!!
-De unde baaaniii?!
-Dar pensia lui unde e?!...
Si el:..Statea impasibil,parca strambandu-se la toti.Parca ar fi spus:"Mai chinuiti-va si voi cu ganduri si remuscari!Mie mi-a ajuns o viata de chin..Existenta asta a fost o pedeapsa.Poate am noroc sa trec in alta mai buna".
***
Langa groapa hada sufletul meu tipa si se roaga:"Tata iarta-ma!Nu am inteles ca aveai nevoie de noi,de intelegerea...de iubirea noastra..poate ai incercat sa te apropii si nu ai stiut cum sa o faci.Unde te voi gasi sa iti spun cat regret?!Ma pot oare consola cu gandul ca sufletul tau e inca printre noi?Ne vede si poate citi gandul si sufletul fiecaruia?!Simti si tu ca sangele apa nu se face si ma doare moartea ta,singuratatea si raceala in care te-ai stins,fara lumina calauzitoare spre celalalt taram?!"
***
E Craciunul.Toata familia adunata langa brad sarbatoreste.Trei femei cu suflete de copil si mama lor s-au retras in alta camera si deapana amintiri...mai mult ,rele,dar si cateva bune.
-Stiti ceva?Cu o saptamana inainte sa moara,taticu' mi-a dat telefon.Vorbea Vali,cea mai mica si mai rece in ce-l priveste pe tata,dintre surori.Era si foarte mica atunci cand el a plecat.
-????
-M-a rugat sa vorbesc cu mamica ,daca ii poate da o copie dupa hotararea de divort.Ii trebuia la primarie...cu ajutorul ei,avand pensia de boala mica,putea obtine un supliment de lemne pentru foc.
Un alt cutit infit in inima:Cat de bolnav si sarac a fost tata!!Cata mandrie si nesupunere au fost in el,daca nu ne-a cerut ajutorul.
-Am spus ca am sa iti spun,continua Vali.M-a intrebat apoi ce mai face mamica.I-am raspuns scurt:"Bine!".M-a intrebat ce fac bunicii:"Bine!"...M-a intrebat ce face Lili,cum se simte dupa aceasta operatie.Din nou rece si sec:"Bine!"...M-a intrebat de Ani,de baiatul ei,de mine ,de copilul meu...si mereu scurt si rece acelasi "Mmm...Bine!".
Atunci nu am stiut,dar acum imi dau seama ca aceste a fost despartirea lui de noi,ramas-bun-ul lui...Si ma doare cumplit ca ,poate crezand ca ma plictiseste,mi-a spus cu voce umila:
-Bine,te rog sa ma scuzi ca te-am deranjat....
Am vrut sa ii spun ca nu e nici un deranj,dar cred ca suna de la un telefon public si convorbirea s-a stins la ultimul lui cuvant...se terminase cartela.
Parau de lacrimi curgeau din ochii a trei femei cu suflet de copil.Umilinta tatei din ultima clipa,regretul si durerea lui bine ascunse de ochii nostri,infingeau colti ascutiti in sufletele noastre.Lacrimi preling si din ochii mamei,care nu stie cum sa isi aline puii,care stie ca nu e momentul sa isi aminteasca acum viata nefericita alaturi de acest om.Si poate prin negura durerilor si necazurilor apuse a gasit vreo amintire placuta si i-a putut inchima lacrimi omului care i-a daruit trei copii.
Tata,in singuratatea lui,a gasit ca solutia ce-a mai buna pentru a fi alaturi de copii si de marea iubire a vietii lui in perioada Craciunului ar fi sa moara cu cateva zile mai inainte.Noua ne-a daruit regrete,dar lui si-a facut cadou un Craciun alaturi de cele mai iubite fiinte,alaturi de familia lui pierduta.Caci fiecare din noi a fost cu gandul la el iar umbra lui a trecut prin inimile noastre.
Tata ,cersetorul de iubire,nu a stiut sa intinda mana si nici sa ridice vocea ,sa ceara.Dar a dat la schimb viata pe apropierea de sufletul copiilor lui ,rascumpararea pentru greselile din trecut si masa de Craciun alaturi de femeia vietii lui si familia pierduta .
Undeva ,un acordeon,o voce de bariton fredoneaza:"Casuta noastraaaa,cuibusor de nebunii/Te asteaaapta ca sa viiii!!!"...e singurul cantec care l-am auzit in gura tatei,in copilarie....Il canta cu traire si placere...E completare la darul ce si l-a facut oare?Sau e completare la putinele amintiri frumoase ce ies de sub valul timpului si uitarii?!
16.Ianuarie.2002
Ziua de Pastele Blajinilor-din jurnalul mamarutei
Azi a fost rece,a mai si plouat,ce mai:era o vreme de stat mamarutii amandoi impreuna sub plapuma.Am luat-o de dimineata pe "coama drumului":am fost la ai mei la cafea si am facut planul de bataie:azi, lumea care munceste si nu poate maine, merge la cimitir,ca era Pastele mortilor(blajinilor).Asa ca am inhamat la caruta una bucata mamaie,una bucata tataie,adica parintii si una pereche matusa-unchi ,fiecare cu cosuletul sau de pachetele pregatite sa fie impartite.De cand a murit mamaia(bunica) si bunelul ,mergem la mormantul lor sa se citeasca de catre preot,apoi o luam in periplu si la celalalt cimitir unde am eu ceilalti bunici,pe tatal meu si perechea de bunici "de rezerva".
La cimitirul unde sunt bunicii e un singur preot,fiindca e cumva ca intr-un catun la marginea orasului(era mai aproape de cartierul lor.Saracii s-au gandit ca e aprope de ei,dar nu s-au gandit ca daca mor,asta e mai putin important,ca noi venim din celalalt colt de oras.Asa ca nu stiu daca iti place handbalul,sau baschetul,dar cam cum zboara mingea in timpul jocului ,asa era insfacat popa si dus de la un mormant la altul intr-un zig-zag total aleatoriu.Cand am vazut ca langa mormantul nostru popa e insfacat si dus in celalalt capat de cimitir,tensiunea mea luase cote astronomice.Tide sau Rex cu putere de inalbire,nu ar fi in stare sa faca atatea spume cate faceam eu la gura de nervi.Cand am mai auzit si ca popa a spus ca "ce o sa faceti?fara mine nu aveti ce face!"...Hait!!!"Faci pariu parinte?!"...Prin urmare,mi-am insfacat papornita,perechea de parinti si masina lor personala.Am exilat matusa si unchiul sa ramana sa astepte popa cel nabadaios si noi am plecat la celalalt cimitir,cu intentia expresa de a sabota bugetul popii din catun(ca nu am stat la mana lui ,iar el nu a mai pupat banii mei)...La celalalt cimitir ,iarasi marea schisma din "Eternitatea":ai mei la bunicii de rezerva,eu la taica-meu.Eee,aici chiar am dat de naiba,ca eram singura(sperasem sa mai gasesc vreo sora de-a lui acolo,ca doar sunt si parintii lor.Da' de unde.In final,dupa multe sarbe in doua parti,prin zona mormantului,in speranta de a insfaca un popa macar din voleu,de poala rochiei(ca mi-era ca daca ma indepartez de mormant,vin cu popa,dar nu mai gasesc sacosele) am reusit sa ies la liman si sa imi fac treaba.Sper ca taica-meu,a fost pe faza si a primit "coletul" acolo in cer,si sper ca a si remarcat cu ce sacrificii(ceea ce el nu a facut niciodata,dar no coment!).Ar putea sa imi trimita si niste binecuvantari-bonus,daca tinem cont ca m-a prins si ploaia,eram si stresata din motive de ma-scapam-pe-mine.In final am reusit.Nici nu aveam cum sa nu reusesc,pentru ca eu sunt aia care in alt an,in caz de forta majora,am trimis-o pe sora-mea la alt mormant cu pomelnicul si am ascultat slujba prin telefon,cand a citit popa mortii nostri.Se cruceau cei din jur cand vedeau ca noi cu telefoanele la ureche ne tot leganam platourile,fara muzica ,fara picior sau glas de popa pe o raza de 50 de m...Dar mamarutule ,se intampla odata in an si e mare pacat sa nu avem peripetii!Nu am mai tine minte,nu am mai avea despre ce dezbate si rade tot anul apoi.Cred ca suntem mai rau ca in "Gaitele" lui Kiritescu.
Apoi,daca e duminica,e neaparat garaj.Ce daca batea vantul te ne sarea toata funinginea in ochi de la gratar?!...In final asa de rau ma luase frigul ca am tulit-o fara sa imi indeplinesc misiunea mea, maturatul , lasand un haos total in "diviziunea sociala a muncii"(ca fiecare isi are partea lui de treaba la garaj).
I pup you mamarutule si merg sa fac o baie 2 in 1:care scoate frigul din oase si ma duce cu gandul la imbratisarea ta.
18.Iunie.2008
De bun venit,de bun gasit.
De bun venit.
M-am invartit precum pisica in jurul cozii,dar in sfarsit am blog.Fratilor m-am capatuit,sunt si eu in randul lumii,am blog.
Mi l-am imaginat ca pe cel mai fidel "ascultator",in care sa scriu ce simt,cand simt,sa dau expresie framantarilor mele literare ,nascute din intamplari de viata,din trairi ,din sentimente.
De bun gasit.
Mamaruta supradimensionata si nastrusnica,atragatoare de intamplari neobisnuite si izvor de idei si ganduri traznite va saluta pe voi ,cei ce pasiti prin spatiul ei virtual,prieteni vechi sau prieteni viitori.Va doresc sa petreceti momente cel putin relaxante,daca nu amuzante,prin "casuta" mea.
Acum imi infoi elitrele si pornesc intr-un zbor cu traiectorie aleatorie,prin spatiul virtual.
M-am invartit precum pisica in jurul cozii,dar in sfarsit am blog.Fratilor m-am capatuit,sunt si eu in randul lumii,am blog.
Mi l-am imaginat ca pe cel mai fidel "ascultator",in care sa scriu ce simt,cand simt,sa dau expresie framantarilor mele literare ,nascute din intamplari de viata,din trairi ,din sentimente.
De bun gasit.
Mamaruta supradimensionata si nastrusnica,atragatoare de intamplari neobisnuite si izvor de idei si ganduri traznite va saluta pe voi ,cei ce pasiti prin spatiul ei virtual,prieteni vechi sau prieteni viitori.Va doresc sa petreceti momente cel putin relaxante,daca nu amuzante,prin "casuta" mea.
Acum imi infoi elitrele si pornesc intr-un zbor cu traiectorie aleatorie,prin spatiul virtual.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)